întrebări.

Iau în vedere câteva evenimente terifiante din ultimele săptămâni și nu-mi pot scoate din minte următoarea întrebare:

Oare chiar Dumnezeu lasă boală, nenorocire și moarte în unele familii.. ca să ne dea nouă o lecție, inclusiv MIE?

Hai să mă explic. El, Dumnezeu, îngăduie durere trupească și sufletească din motive de El cunoscute. Unul din acele motive poate fi.. conștientizarea noastră cu privire la efemeritatea noastră, întoarcerea noastră pe căi plăcute de El sau intrarea noastră într-o liniște a inimii care să uite de grijile și graba cotidianului pentru a-L asculta pe El? Sunt aceste evenimente menite să ne dea o pauză de viață?

Și mă mai gândesc: de ce trebuie să văd moarte în jurul meu ca să mă deștept că viața e scurtă și să mă bucur de fiecare minut petrecut cu cei dragi? De ce trebuie să văd durere în jurul meu ca să fiu mulțumitoare pentru binecuvântările de fiecare clipă? De ce trebuie să văd copii orfani ca să-mi prețuiesc mai mult mama și tatăl, și de ce trebuie să vorbesc cu oameni suferinzi ca să mă întăresc în credință?

Bine, bine. O să zici că toate lucrurile vieții se întâmplă cu un scop și că nimic nu e la voia întâmplării. Nu sunt un buric al pământului și nici măcar un centru în jurul căruia gravitează câteva lucrușoare măcar. Viața merge mai departe, oamenii mor în continuare, spitalele sunt tot mai pline și dacă eu îmi schimb viața, și dacă nu. Ai dreptate!

Dar totuși.. El ne cunoaște în parte, se îngrijește de fiecare în parte și ne iubește ca atare.

Rămân cu întrebările și cu o micuță teamă.

Advertisements

Cum să facem munca globală DREAPTĂ?

Ia 18 minute din viața ta și urmărește următorul video. Nici măcar nu are nevoie de descriere; e copleșitor.

.. Totul începe prin a reda oamenilor propria demnitate. (Auret van Heerden)

necrolog.

12 mai. Un trup a fost îngropat în țărână, un suflet a fost înălțat la cer, ochi au plâns, inimi au bătut mai intens. A fost un om prea bun pentru acest pământ și în bunătatea lui, a îndurat 92 de ani urâțenia lumii acesteia. A fost un om prea lovit de necazurile vieții, de durerile războiului sau de încercările cotidiene, dar a plecat dintre noi împăcat. A fost străbunicul meu. L-am prețuit și l-am respectat, iar acum îi iubesc amintirea.

Cuvintele care au încununat această zi se află în necrologul de mai jos. Sunt scrise de unchiul meu drag, în numele nepoților din USA, au adus multe lacrimi și au stârnit sentimente; deci nu m-am putut abține să nu le postez.

Tata…
Toți nepoții i-am spus Tata cu toate că ne era bunic… și într-adevăr ne-a fost ca un tată… Aspru și sever ca un comandant militar atunci când o meritam, dar și tandru și săritor când eram în nevoi… Tata a fost tocmai ca un tată…
…Îmi amintesc și acum zilele de vară când eram trimis de părinți după legume și zarzavaturi proaspete de pe grădina lui… Pedalam cu viteză către căsuța lui mică, dar plină de dragoste… Știam că acolo, indiferent de treaba zilnică – fie că era la gradină, în spatele șurii, sau la cusut de căciula – tata lăsa totul la o parte și stătea de vorbă cu mine…
Am învățat de la el să tratez oamenii cu importanța cuvenită, chiar dacă sunt doar niște copii… După ce îmi umplea plasa cu bunătățile din grădină, mă chema în casă și mă servea cu miere de albine proaspată – ca un bun apicultor știa ce înseamnă mierea pentru sănătate…și apoi, cu o cană cu apă rece…
Dar ceea ce mă fascina cel mai mult erau povestirile lui… Întrebările mele de copil se concentrau asupra subiectului meu preferat: mai povestește-mi tata despre război… Cu o pauză lungă, în care parcă intra în cămăruța ascunsă a amintirilor, începea să depene întâmplări trăite (nu povești) despre timpul atât de dramatic petrecut în război… Detaliile cu care descria întâmplările din timpul războiului făceau de rușine cărțile de istorie… și mai ales memoria mea tânără, dar nedezvoltată…
Au trecut mulți ani de-atunci, dar vorbele lui mi-au rămas în amintire… fără să realizăm, tata ne-a hrănit cu mierea dulce a respectului pentru oameni și ne-a servit apa răcoritoare și proaspătă a reverenței față de Dumnezeul cel Atotputernic…
Respectat de toți pentru vorbele lui pline de înțelepciune, de apreciere și de încurajare, tata a lăsat în urma sa o dâră adâncă și un exemplu de trăit… Vorbele lui au rămas proverbiale în familia noastră… Ai vorbit ca Tata

…fără pretenții, fără comentarii, fără dorințe, supus și ascultător ca un copil cuminte… așa au fost ultimele vizite ale lui în America… și probabil întreaga lui viață… Nu l-am auzit pe tata niciodată să se plângă de vreo durere, cu toate că a avut parte de ea din plin…
…fiecare convorbire telefonică nu era altceva decât o reîncărcare cu binecuvântările lui pentru nepoți și strănepoți…
…Tata ne-a fost preot și mijlocitor al familiei înaintea lui Dumnezeu… Rugăciunile lui au ajuns cu siguranță la tronul de îndurare a Mântuitorului nostru…
…Acolo sus, cu siguranță îl vom întâlni pe tata, stând de vorbă cu înțelepții cerului… dar până atunci, să urmăm exemplul lui… și să nu uităm că toți lăsăm urme în nisipul arzător al existenței noastre pe pământ…

La revedere Tata…

despre bucurie. (3)

Daa, de mult vreau să vă spun asta: Bucurați-vă, bucurați-vă și iar zic bucurați-vă pentru.. sănătate.

Dacă te poți folosi de fiecare mădular al trupului tău, bucură-te; mii de persoane ar vrea să fie în locul tău. Dacă ești rațional, bucură-te; e prea multă nebunie în lumea asta, la propriu și la figurat. Dacă poți să profiți de fiecare zi fără să ai dureri de măsea/dinți, bucură-te de două ori; nu e nevoie să îți spun eu că sunt cele mai groaznice dureri. Dacă inima ta bate normal, bucură-te; viața altora depinde de niște aparate. Dacă ești binecuvântat cu 5 simțuri din 5, bucură-te; văd mai multă seninătate pe fața unui surdo-mut! Dacă nici tu, nici vreun membru din familia ta, nu sunteți diagnosticați cu cancer, bucură-te; în jur de 40% din românii care își fac un control de rutină, primesc cumplita veste.

Nici n-are rost să vă spun mai mult.
Minunați-vă de valoarea sănătații, și bucurați-vă!

P.S. “Aveți grijă când citiți cărți pentru sănătate. Puteți muri din cauza unei greșeli de tipar.”
(glumeț Mark Twain ăsta)